Cum o fi asta, un Unicorn Balaur?? Nu știu, dar așa se simte… bine, mai mult Balaur fioros acum, însă… ceva din interior îmi spune că e și Unicorn totodată..
Unde ești tu, Balaurule? Cum ai apărut așa dintr-odată, în timpul mesei?
Te simt în piept și în cap, și în spate… uhhh!
Respir… respir… respir…
Te simt acum cam trist… de fapt, te simt foarte trist!
Nu mai ești așa mare și fioros… Ești o mare de… tristețe!…
Nu trebuie să te mai ascunzi după Balaur, Tristețe!… Te vaaad! știu că ești multă.. multă.. multă…
Nu știu de unde atât de multă, dar… când te ascult mai atent, te simt uneori și în fascia blocată, și în lâncezeala din mitocondrii, când se termină energia aia care creează și apari tu.. furie, apari tu, tristețe…
Așa multe sunteți! Așa puternice uneori!
O mare, un ocean de emoții uitate, îngropate adânc, ce ies și se răzvrătesc… anul ăsta parcă v-ați răzvrătit și mai mult.. da, știu, ca să vă eliberați!
Mă las cuprinsă câteva momente sau ore de voi, apoi… vă cuprind eu…
Și eu pot, vedeți?
Și e ciudat… pentru că exact din locurile astea grele, după un timp, apare și un pic de lumină. Ca și cum durerea face loc pentru altceva...
Am creat poduri curcubee pe care sar țop-țop-țop!… ca un copil zglobiu de lumină, care își reamintește că visul urât poate deveni o grădină plină de culori, de magie, de sunete!!!.. de muzică veche, veche a oceanelor, care îmi amintește de începuturi aici!…
Oh ce grădină văd acum, plină de posibilități și înțelepciune, culori, frecvențe și apă, multă apă… și albastru mult albastru… și alb și auriu… Mă simt mai matură acum… Ce am crescut trecând toate acele poduri, sărind, plângând, îmbrățișând, dansând, înțelegând, iubind pe voi, iubind pe mine!!
Și în liniștea asta care se așează în mine…
Văd acum Unicornul!
Cum adică plângând? Păi da, tu nu știai că și unicornii plâng??
Da, da, și unicornii mai plâng, deși toți se așteaptă ca ei să fie mereu veseli și mereu cei care îi înveselesc pe ceilalți… Și ei plâng pe ascuns uneori când îi doare, și apoi… Apare câte unul care plânge de față cu toți, și în timp ce lacrimi de foc îi curg pe față, vede cum iese dintr-o cămăruță mică în care se închisese, și astfel camera se dizolvă, dispare ca și cum nu ar fi existat… Și mai apare unul care recunoaște că și el plânge uneori, și se simte trist, și furios, și… Se sparge un balon plin cu vise și proiecții… Și încă unul… însă cei mai mulți trăiesc în cămăruțe mici, plângând singuri și ieșind din ele doar când se simt bine, când arată colorați și veseli, cum îi știu ceilalți…
Acest unicorn de care vă povestesc, îmi arată o imagine din trecut… și-a văzut mama, atunci când era mic, cum plângea… Se ridica de la masă, și pleca plângând…
Și el a decis atunci: “Plâng și eu cu tine, mami! Dacă tu nu mănânci, nici eu nu mănânc, mami!” Și a continuat așa… și dacă mânca, se simțea vinovat… Se întreba: oare mama mânca? Oare era liniștită? Și și-a creat situații mulți ani, în care să nu mănânce în liniște, ca și cum… nu merita asta.
Oh dar sigur că merita! Oricine merită să mănânce în liniște! Oricine merită hrana care sustine viata, si corpul, si mintea, si Sufletul, care se hrănește cu iubire, cu tihnă, cu pace, iar acum… acum se hrănea cu vinovăție, si responsabilitate, si cu tristete…
Și din locul ăsta vulnerabil, Unicornul mă întreabă, privindu-mă pentru o clipă:
Tu cu ce îți hrănești Sufletul?
Îl hrănești cu liniște? Cum se simte la masa Sufletului tău?…
Înțelept căluț magic cu corn… Mă pune în dificultate uneori cu întrebările lui… Și pe tine?
Și în timp ce povesteam eu cu el, simt cum ceva se mișcă în profunzime… încet, subtil… uite că s-a mai domolit și furia, și tristețea ascunsă sub ea, iar prin câmpuri subtile se arătau și se eliberau mame, bunice, vinovății, se ștergeau lacrimi, se făcea lumină în inimă, și mitocondriile, aceste lanternuțe magice, le simt strălucind și mai puternic, și fascia se simte mai elastică, energia mai fluidă și chipul… s-a relaxat… Nu zâmbește încă dar simt că urmează… Inima e mai ușaoră!!
Poate te strigă și pe tine o tristețe sau vreo furie… Și poate simți să o privești, să stai cu ea, să o întrebi dacă e a ta…
Știu că se simte puternic și te sperie un pic… pare să știe ce vrea, și ce putere are asupra ta…
Dar și tu îți amintești că tu nu ești ea… Ea spune o poveste, unde… nu mai ești tu, de mult… poate nici nu ai fost vreodată…
Cum se simte la masa Sufletului? Il hranesti cu iubire, cu pace, cu tihna, cu curaj, cu destin, cu bucurie, sau… cu resturi de povesti ale altora, care intre timp, au devenit prea mult, ale tale?….
Impartaseste! Cum se simte pentru tine? Ce ai reusit sa eliberezi? Aceasta transmisie este un proces profund, daca alegi sa fie asa, pentru tine.
Te imbratisez cu inima, ELyra
