Incep aceste rânduri, prin a spune ca nimic nu “trebuie” să fie cum credem noi; nici macar atunci când “știm ” de la maeștri sau alți oameni inițiați, pe care poate îi urmărim cu drag și admirație.

Nici măcar atunci când așa spune tradiția și așa a fost până acum.

Cu lecția aceasta am încheiat anul 2024, anul care m-a provocat și m-a susținut în a-mi asuma atât de mult magia interioară, anul în care mi-am reamintit și asumat că sunt o Alchimistă, și acum, chiar în penultima zi din an, am devenit o pastratoare a tobei samanice si a Înțelepciunii ancestrale transmise prin ea.

În acest articol voi continua cu finalul anului.


De pe la jumătatea anului poate, mă chema un proces de confecționare a tobei, eu având o tobă primită cadou la începutul practicii șamanice, în urmă cu 5 ani.

Am găsit și contexte în care o pot crea eu însămi, ghidată. Nu simțeam însă “chemarea” aceea către nici una dintre femeile care creau contextul, deși sunt convinsa că ele aduc o magie frumoasă.

După câteva zile în care mintea mea se tot întreba ce se întâmplă, după ceva introspecții pentru a încerca să văd dincolo de văluri, am primit un mesaj: “nu este niciuna dintre ele”. Și s-a așezat atunci o pace interioară.


Cu câteva zile înainte de finalul anului, am primit niște inițieri puternice și următoarele 2 rituri Munay Ki, proces despre care voi povesti eventual într-un viitor articol. Pentru că de aici a venit și mai puternic confirmarea faptului că nimic nu “trebuie” sa fie cum a fost, sau cum spun chiar și cei mai inițiați uneori…


În timpul initierilor primite in timpul acestor rituri, cu un sunet puternic ce m-a speriat, mi-a căzut toba de sus de pe birou. Am simțit puternic că ea are un mesaj pentru mine, pe care nu reușesc să îl accesez chiar atunci.
Seara însă, mi-a devenit clar ca urma sa mergem împreună la constelațiile despre darurile străbunilor, atunci când una dintre facilitatoare mi-a spus ca a uitat sa-mi menționeze că pot lua cu mine un obiect al meu sau de la strabuni, pentru altar.

Din prima oră împreună la constelatii, bățul tobei mele a devenit intermediarul dintre vocea fiecaruia și transmisia lui, ” interpretând ” un microfon.
Toba mea a stat acolo alături de noi timp de 2 zile și 2 nopți, într-un context atât de profund, de eliberator și de hrănitor la final, încât simțeam că va avea mesaje puternice pentru mine de la străbuni și abia asteptam sa fiu eu cu ea acasă.


De a doua zi a început sa se așeze claritatea.

Îmi priveam toba cu respect. O vedeam altfel. Este pentru prima oara în viață și în toții anii noștri de lucru împreună, când o simt cu adevărat VIE. Este vie, este viață.


Mi-a transmis sa pun o mână pe ea, și una pe inimă.

Atunci a început un proces de inițiere și o transmisie fantastică. Simțeam cum se lucrează în spațiul inimii și spațiul se încălzește și se lărgește.
Mi-au fost trimisa în ajutor și muzica cea mai potrivita, ca de obicei.
Prin acele melodii parcă mi se traducea ce are loc, asta pentru minte; pentru că în corp se simțea deja, iar Sufletul oricum stie.


Erau acolo înțelepții neamului și ai Pământului. Au fost niște energii familiare, dar cu care nu m-am mai întâlnit în această călătorie prin viață. Mi se tot repeta “Elders“. Prin versurile cântecelor mi se transmitea ” ai acum binecuvântarea Mamei”, cuvântul “elders” și simțeam cum în corp, în inimă primesc deschidere catre ceea ce are sa-mi transmită toba mea de acum înainte: multe taine, multă înțelepciune.


A fost un proces inițiatic cum multe vin către mine și le parcurg, după care corpul fizic are nevoie de odihnă pentru ca resimt în corp procesul. De data aceasta însă, nu a fost asa; a venit ca o încununare a întregii munci din acesti ani, și ca DAR după procesul atât de intens de constelații.


A doua zi după proces, auzind la fiul meu niște sunete pe care le-am simțit transmise din inimă, până să conștientizeze el, am început din sunetele lui sa inițiez și eu altele, sunete samanice de care am rămas uimita, pe care nu le-am mai scos până acum.
Și acesta-i doar începutul unui nou capitol mult mai asumat pentru mine în Șamanism, pe care il iubesc dar pe care nu mi-l asumam pe deplin. Voi povesti într-un alt articol poate, de ce nu mi-l asumam pe deplin. Pe cineva susțin aceste experiențe ale mele, pentru a-si lua în serios calea și misiunea.


Toba mea este o ființă vie.

Mă susține de acum magnific în a transmite tot ceea ce înțelepții neamului și pastratorii Pământului, Marea Mamă are de transmis pentru noi. Iar eu ma simt în aceste zile din nou, atât de onorată și de recunoscătoare. Mă simt atât de VIE. Pentru că misiunea, menirea creste în mine și este adusă oamenilor, sufletelor, din ce în ce mai mult. Pentru că se cere. Iar eu, am mai dizolvat în acest proces niște credințe care îmi limitau și îmi condiționau asumarea.

Toba mea a vrut sa rămână alături de mine, ba mai mult, este insufletita acum. Mi-a devenit o prietena, o confidenta, un sprijin de nădejde. A devenit puntea de legătură prin inima, dintre mine și strămoșii înțelepți.


Se cere adusă și transmisă înțelepciunea. Iar eu încă o dată, mă înclin și îmi asum misiunea, oricât de dificila, cu provocări, cu frici apărute sa fie văzute și care aparțin și ele sistemului morfologic, și oricât de mari sunt salturile în necunoscut. Și sunt mari; pentru că îmi dau voie.


Ceea ce va doresc și vouă dragilor în 2025!

Salturi mari cu curaj și cu asumare a ceea ce vă transmite Sufletul!


Pentru ca este nevoie acum de oameni asumați, de suflete curajoase care participă activ la transformare, la crearea Noului Pământ.


Nu întotdeauna ai nevoie de “o tobă nouă ” sau creată neapărat de tine. Câteodată ai nevoie de a-ți asuma cine ești și ce se transmite prin tine. Și asta-i de fapt provocarea.


Sa ne fie cu multă iubire și înțelepciune!

Cu iubire, si devotiune in serviciul Marelui Pantec,

ELyra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
0
Coșul tău
Coșul tău este gol