După data de 25 decembrie, ziua Nașterii Cosmice a Soarelui și a nașterii umane a lui Isus (povestea creștină), urmează două săptămâni magice.

Acestei zile (25 decembrie) care ne aduce nașterea și Mama, femininul – din plan sacru, cosmic, in planuri mai tangibile, mai ușor accesibile nouă ca oameni, nouă ca femei, îi urmează două săptămâni de regenerare interioara, ca după orice naștere..

Aceste 13 zile sunt numite zile magice. Fiecare dintre ele corespunde unui arhetip, unei zodii, unei energii.

Astăzi a fost a treia zi, iar eu m-am conectat toată ziua cu energia Marii Mame Înțelepte.

La început, m-am conectat cu EA in procesul de final de an al Școlii de Magie și Mistere Feminine, când suflarea ei peste noi toți și imaginea de Dragon mi-au reamintit in mine o protecție atât de puternică, și un sentiment de iubire necondiționată ce o primim de la Marea noastră Mamă Cosmică și de la forma ei aici în materie, ca Mama Pământ.

Mai tarziu, mi-a apărut în cale un documentar despre misterele lui Isis și despre ea, Mama Isis și fiul ei, Horus, poveștile și arhetipurile dar și imaginile, frescele de atunci aducând o asociere directă cu Maria și pruncul Isus din creștinism, idei pe care le dezbatem si mai pe larg în Școala de Magie…

Iar pe seara, printr-un email de la o femeie care pe mine mă inspiră, Seren Betrand, m-am conectat din nou de la Marea Mamă Cosmică Sacră la o imagine și reprezentare mai tangibilă oamenilor, mamelor – Maria și nașterea pruncului Isus, acea imagine de poveste cu ieslea de lemn, magii și animalele dar și steaua Betleemului..

Aceste zile au fost despre retragere, întuneric, liniște, pregătirea pentru naștere…

Seren Bertrand spune intr-un eseu de-al ei, si in cartea Womb Awakening:

” Portalul magic al Solstițiului a fost celebrat timp de milenii ca o mamă care naște.

Acest lucru amintește și de povestea creației a Alunei, așa cum este spusă de tribul Kogi din Columbia și discutată în cartea Womb Awakening. Această poveste a creației este una dintre cele mai elegant păstrate transmisii care ne vorbesc despre o creatoare cosmică feminină. Menstruația ei nu indică păcatul, ci fertilitatea. Pântecul ei este pământ sacru.

„Poporul indigen Kogi din Columbia este una dintre puținele culturi vii care au păstrat o conexiune neîntreruptă cu înțelepciunea feminină profundă din vremuri străvechi, neafectată de lumea modernă. Ei sunt păstrătorii spiritului celei mai intacte cosmologii a pântecului de pe planetă și li s-a spus de către Aluna, Marea Mamă, că acum este momentul să răspândească această cunoaștere în lume, deoarece Pământul nostru este în pericol. Ei spun: «La început a fost întunericul, doar marea. Nu era soare, nu era lună, nu erau oameni. La început nu erau animale, nu erau plante, doar marea. Marea era Mama. Ea nu era o persoană, nu era nimic, nimic de loc. Ea era atunci când era. Ea era memorie și posibilitate. Ea era Aluna. Ea este mintea din interiorul naturii.»” (Womb Awakening) ”

Așa cum Marea Mamă a născut pe fiul ei, Soarele, toate reprezentațiile din planuri cosmice sunt transpuse în materie, pentru a ne fi mai familiare și mai ușor de atins, de acceptat.

” A devenit celebra si povestea lui Hristos, care a coborât într-un mormânt timp de trei zile înainte de învierea sa. Culturile megalitice ale Bătrânilor au construit temple ale Pământului aliniate celest, pentru a primi razele soarelui pe dolmene sacre și în coridoarele tumulilor funerari, inclusiv la Newgrange, în Irlanda, Stonehenge și în multe alte locuri de pe glob, marcând învierea luminii din portalul întunericului strălucitor și conștient care a existat dintotdeauna — materia întunecată, mater-ul întunecat, Mama Întunecată. ” – dr. Azra Bertrand


Nașterea Soarelui din pântecul cosmic– mituri antice, ca cel egiptean al zeiței Mehet-Weret, care dă naștere Soarelui la începutul creației. Zeița apare ca mamă cosmică a luminii și a vieții ce emerg din întuneric primordial.

In arta clasică europeană – Rubens a reprezentat – „The Birth of the Milky Way” care simbolizează nu numai originea galaxiei, ci și materia primordiala și cosmosul născut din corpul feminin, o variantă vizuală a marii matrice.

Aici, pe tron este reprezentarea Marii Zeite, Mama Neolitica – Zeița stă pe tron, între animale, cu pântecul greu. Ea nu creează lumea prin cuvânt, ci prin corp.

Nut înghite Soarele noaptea și îl naște din nou la zori (ciclul morții/renașterii luminii – esența solstițială).

Hathor: Marea Mamă care poartă discul solar (Soarele-prunc) și îl readuce la viață. Imaginea vacii cosmice este una dintre cele mai vechi reprezentări ale pântecului ceresc din care iese lumina.

Phanes: Lumina iese din oul cosmic (pântecul universului).

Mama Primordială a Haosului – creația din întuneric (Mesopotamia)

Isis, Mama a Soarelui, a Misterelor, a Initierilor, purtand la fel ca Hathor Soarele pe cap – protejand pe fiul sau Horus, mai tarziu au aparut reprezentatiile crestine cu Mama Maria, tinandu-l pe Isus.

Marea Mama nu dispare, isi schimba doar numele, in timp, in istorie. Soarele, intunericul, pantecul, ieslea, steaua vestirii – toate sunt simboluri puternice ale nasterii.

La daci, povestea morții și renașterii era trăită, nu povestită.
Solstițiul de iarnă marca coborârea Soarelui în întuneric și, odată cu el, coborârea omului în pântec: în bordei, în peșteră, în spațiul închis și tăcut al pământului. Acolo avea loc moartea simbolică – retragerea, dezgolirea de vechi, dizolvarea identității.
Întunericul nu era frică, ci matrice: locul unde viața se reface nevăzut.
Renașterea nu se proclama, ci se întâmpla la Solstițiu, când Soarele „se întoarce”, iar omul iese din pantec- altul, reașezat pe axa lumii.


Si la noi sunt astfel de constructii cu functii de pantec. La daci și traci, funcția de pântec la Solstițiu era exprimată prin spații de retragere, întuneric și coborâre.


În câmpie și subcarpați, bordeiul semi-îngropat crea pântecul: pământ, intrare joasă, lumină minimă, foc mic — loc al morții simbolice și al regenerării solstițiale.


În munți, pântecul era muntele însuși: peșteri, grote, adăposturi sub stâncă, unde inițierea se făcea în întuneric total, tăcere și frig controlat.
Structurile circulare sacre (ca la Sarmizegetusa Regia) marcau ordinea cosmică, iar coborârea în pântec — renașterea: Soarele moare, omul se retrage, viața se reînnoiește.

Religiile au încercat să interzică inclusiv Crăciunul pentru că, dincolo de nume, structura, povestea sa – el purta memoria sacră a nașterii. Au numit „păgân” tot ceea ce amintea de actul originar al nașteri prin pantec, prin femeie, tocmai pentru a rupe legătura dintre Femeie și puterea ei creatoare. Sacralitatea nașterii a fost astfel împinsă în umbră, iar Mama – cea care deschide porțile vieții – a fost redusă la un rol secundar, lipsit de forță și de taină.

Dar noi știm. Ne reamintim. Simțim.

Ne trezim tot mai multe dintre noi în inimi și în pântece.

Femeia care a născut și a devenit mamă, și femeia conectata la ciclicitatea ei și a naturii, la sacru, la divin, la corp – ea simte, ea știe, ea își reamintește adevărul.

Adevăr care nici măcar nu este neapărat despre ideea “dacă s-a născut sau nu copilul Isus”..

❤️‍🔥 Adevărul unei Mame este această Reamintire a iubirii necondiționate a mamei pentru copilul ei; este despre actul sacru al nașterii. Este despre Marea Mamă din noi…

❤️‍🔥 Este despre Marea Mamă și iubirea și protecția ei pentru noi toți.

Este despre reflexie, oglindire..

Ce este sus, este și jos.

Și în aceste zile magice in care nașterea cosmică se simte în corp – eu aproape că o simt – feneia Mamă se reconecteaza la adevăr, la simțire, la naștere; la toate mamele și copiii.

Iar eu ca mamă imi indrept ruga catre Mama noastra Divina, pentru toate mamele și pentru toți copiii; pentru sanatate in trup, in emotii si in suflete, pentru renuntarea la toate greutatile karmice ce le poarta inca, pentru relatii armoniioase si sustinatoare intre ei, pentru ca noi impreuna sustinem aceasta mare transformare.

Pentru că toți suntem UNA. Și suntem parte din EA.

Te sustine acest articol? Iti reaminteste ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
0
Coșul tău
Coșul tău este gol