Dacă ești aici și citești aceste rânduri, îmi permit să afirm că ești exact unde ai nevoie să fii! Pentru că așa cum bine știi și tu deja, nimic nu este întâmplător!

Ai fost chemat/ă aici de către sufletul tău pentru a-ți da voie să te deschizi și să vindeci, să aduci alinare, blândețe, echilibru și iubire acolo unde s-a simțit atât de multă persecuție.

Cu toții provenim din pântec, bărbați și femei deopotrivă.

Și cu toții ne întoarcem corpurile în pântecul Mamei Divine, al Mamei Pământ, atunci când vom pleca.

Șamanii spun că atunci când plecăm, rămâne în pământ și o parte din sufletul nostru, pentru a susține și crește viața pe mai departe. Totul este un ciclu al vieții continue.

Iar dacă nu învățăm din istorie, o repetăm.

Cu toții purtăm în celulele noastre amintirea traumelor persecuției din perioada Inchiziției, din perioadele războaielor, din diverse calamități istorice.

Indiferent că noi sau străbunii noștri, ei oricum sunt parte din noi și trauma este prezentă și stocată în noi.

Femei și bărbați deopotrivă au suferit în aceste perioade.

Iar femeia vrăjitoare de atunci poate fi bărbatul deschis spiritual de acum, care simte și își caută răspunsuri.

Femeia își amintește și simte mai mult, pentru că este mai senzorială, mai emoțională, mai empatică, și prin pântecul ei au trecut toate, și în pântecul ei au rămas toate, de zeci, sute de generații.

În perioadele trecute, femeia a fost mutilată, pedepsită, violată, fugarită, umilită, persecutată, pusă pe eșafod, și omorâtă în fața comunității, în fața bărbatului, a copiilor, a părinților ei, și nu s-a simțit apărată, protejată, nu a fost o clipă în siguranță doar din cauza că avea ceva de spus, că avea ceva de adus, ceva extrem de util dar pentru care nu erau pregătiți să accepte și să primească. Era femeia care milita împotriva unei autorități patriarhale abuzive, femeia care se conecta cu Universul și aducea mesaje și vindecare, femeia care dansa cu Luna. Dar ea nu a fost înțeleasă nici acceptată ca fiind diferită, nu i-a fost acceptată vocea nici puterea, și i-au fost înăbușite. A fost pedepsită. Au întors inclusiv propria ei familie împotriva ei. Nu știa în cine poate avea încredere. Nu se simțea în siguranță, era fugarită și omorâtă.

A rămas în ea trauma. A rămas în ea suferința, umilințele, plânsul, durerile, atrocitățile la care a fost supusă.

Memoria ei celulară este îmbuibată cu astfel de amintiri, chiar dacă nu își amintește neapărat conștient.

Au rămas în ea toate fricile de expunere.

A rămas în umbră, supusă.

 

Și asta duce mai departe și acum. Nu se afișează, stă în umbră, nu își asumă viața, nu se bucură complet de viață. Nu mai are încredere nici în femei, nici în bărbați. Nu mai are încredere în abilitățile ei, a preferat să le uite, să le ascundă. Nu se mai abandonează în iubire, iubește cu măsură, protejat, controlat… Trăiește în frici și în neasumarea vieții. Nu își trăiește propria viață, o trăiește pe cea trecută. Străbunele ei trăiesc în ea, în loc ca ea să-și dea voie să își trăiască propria viață!

Își găsește scuze și pretexte, se menține mereu ocupată, doar să nu stea cu ea, doar să nu își amintească…

Ce vrea sa uite ea oare?

A ales să uite de darurile ei. A ales să uite că știe să citească în stele.

A ales să uite că poate comunica cu plantele, cu animalele, cu cristalele pământului…

A ales să uite că poate accesa energia Universului și poate vindeca cu ea.

A ales să își astupe vocea, să închidă ochii, să nu mai audă cu urechile…

A ales să nu se mai audă, să nu se mai asculte!

Toate, din amintirea unui trecut colectiv care ne-a afectat pe toți.

Toate, din frica de a nu fi din nou rănită, judecată, umilită, fugarită, expulzată.

Toate, din frica de a nu mai fi considerată vrăjitoare.

Pentru că celulele ei își amintesc că înseamnă ceva rău, pentru care urmează o stare de nesiguranță și pedeapsă… o pedeapsă mult prea dură, prea inumană, prea crudă pentru o femeie care a venit aici să transforme, prin magia ei, lumea.

Așa ducem mai departe așa-numita rană a vrăjitoarei.

Pentru că vrăjitoare au fost considerate toate femeile din trecut care aveau puteri, care dețineau cunoștințe despre astrologie, astronomie, stele, Univers, care puteau comunica cu ele, cele care puteau vedea cu ochii minții dincolo de ceea ce se vede cu ochii fizici, dar și cele care prevesteau, preveneau, sau tămăduiau invocând spiritele animalelor, ale plantelor, ale cristalelor, și alte spirite susținătoare din Univers.

Eu personal am avut foarte puternică această rană. Pentru că nu este doar a noastră, ci a neamului nostru, dar și a întregului colectiv. Iar când o vindecăm și ne asumăm cine suntem, ce putem, ce aducem, cu ce daruri și haruri venim, și ce misiune de susținere și de creștere a altor suflete avem aici, vindecăm de fapt și în copiii noștri și în copiii lor, dar și în spate tot liniajul nostru de femei și de bărbați, și colectivul.

Cu totii suntem parte din colectivul inconstient

Și tot ce vindecăm în noi, vindecăm în ei toți, în noi toți de fapt.

Vremurile actuale ne împing și ne susțin totodată energetic spațiul pentru a începe cu curaj să ne reamintim și să ne asumăm cine suntem și ce putem.

Așa ia naștere Șezătoarea Vrăjitoarelor, un proces online de vindecare a pântecului și de vindecare a rănii Vrăjitoarei.

Va fi un proces energetic puternic, creat și susținut de mine și de echipa energetică de conștiințe înalte, de ancestralitate, de toți cei ce ne susțin în acceptarea și asumarea adevărului interior, care se exprimă prin mine, ne ghidează și ne susțin.

Un astfel de proces este esențial! Îți va debloca viața efectiv. Este un proces cu vindecări și cu inițieri puternice, primite prin mine, care le-am integrat deja.

Și te aștept cu inima deschisă să te înscrii pentru el, dacă simți că te cheamă!

Începem din OCTOMBRIE 2024!

Iar înscrierile deja au început. Este pentru cei aleși, și pentru cei care se aleg!

Cu drag de noi împreună, femei și bărbați magici ai Pământului, te îmbrățișez – Eliza.

0
0
Coșul tău
Coșul tău este gol